În septembrie se numără bobocii și încep cursurile școlilor.
Zilele de vară toride se pierd în timp și lasă loc unora puțin mai răcoroase.
Natura e mai îmbelșugată și ne oferă toate roadele pământului, potrivite pentru un organism sănătos.
După aceste zile toride de vară, vacanță, festivaluri și altele, vine timpul pentru lucru. E o perioadă plină de activități în care merită să avem grijă și de trupul nostru și de starea de spirit.
Așa că, în articolul de azi îți voi povesti despre 3 asana-e foarte eficiente.
Te vor ajuta la remodelarea trupului și crearea echilibrului emoțional și spiritual.
Paripurna Navasana sau Postura bărcii (variantă)
Realizăm această postură așezându-ne la sol, în șezut, cu picioarele întinse și ușor îndepărtate, iar brațele le plasăm pe lângă trup.
Din această poziție ridicăm picioarele perfect întinse la un unghi de aproximativ 45 de grade. Înclinăm spre spate trunchiul, astfel încât, între el și picioare să se formeze un unghi de aproximativ 90 de grade. Urmărim să păstrăm perfect dreaptă coloana vertebrală. Capul se păstrează în prelungirea coloanei vertebrale. Întindem apoi brațele în față, paralele cu solul, palmele fiind orientate în exteriorul genunchilor. Închidem ochii și rămânem în această poziție, în echilibru pe fese.
Efecte benefice
- întărește musculatura abdominală, a spatelui şi a picioarelor;
- Îmbunătăţește funcţionarea glandei tiroide, a rinichilor şi a intestinelor;
- amplifică încrederea în sine;
- conferă o stare de dinamism, efervescență, entuziasm și putere lăuntrică.
Trikonasana sau poziția triunghiului
Această postură o realizăm în două părți, odată în partea stângă și odată în partea dreaptă. Vom începe această postură prin depărtarea picioarelor și întoarcerea piciorului drept complet la exterior și a piciorul stâng la mai puțin de 45 de grade spre interior. Întindem brațele în lateral, paralel cu solul, cu palmele orientate în jos.
Ne aplecăm în lateral cu mâna stângă dreaptă, orientată în sus și cu mâna stângă orientată în jos, atingem genunchiul. Menținem această poziție pentru câteva minute, apoi schimbăm poziția pe partea dreaptă.
Efecte benefice:
- ajută la întinderea și întărirea coapselor, genunchilor și gleznelor,
- Ajută la scăderea stresului
- Îmbunătățește digestia
Shutarmurgasana sau postura struțului
Realizăm această postură stând pe vârfurile picioarelor, cu genunchii ușor flexați. Ne aplecăm ușor în față, împingând fundul în spate, iar mâinile urmând a fi și ele întinse în spate. Ținem capul drept ridicat în sus și ne lăsăm astfel cuprinși de energia universului.
Efecte benefice:
– ajută la remodelarea picioarelor și a brațelor,
– trezește intuiția spirituală, calmul, agerimea minții și fericirea,
– dinamizeaza musculatura regiunii lombare;
– combate obezitatea.
– Iar dacă ai născut de curând, această postură este foarte utilă pentru tine, ajutându-te să îți remodelezi frumos corpul.
Îți dorești să aprofundezi aceste trei asana-e? Sau să înveți altele, alături de numeroase lucruri utile pentru sănătatea, alimentația și frumusețea ta?
Dacă te numeri printre acele femei care își doresc un corp armonios și frumos, dar în același timp aspiră la o stare de echilibru pe plan psiho-emoțional și spiritual, ți-am pregătit ceva special:
9 săptămâni de Hatha Yoga dedicate remodelării trupului și armonizării planului pshiho-emoțional și a celui spiritual în care vom descoperi împreună:
– de ce trupul nostru arată într-un anume fel;
– care este cauza dizarmoniilor care pot apărea la nivel corporal. Ne vom referi în acest context atât la aspecte de ordin general, cât și la detalii ce țin de forma picioarelor, a abdomenului, a sânilor, tipul de ten, de păr.
– Vom oferi soluții practice referitoare la dietă, stil de viață sănătos, remedii ayurvedice personalizate pentru a te ajuta să îți aduci trupul cât mai aproape de forma pe care ți-o dorești.
Mai mult decât atât, în strânsă corelație cu tipul constituțional la nivelul trupului, vom vorbi despre tipologiile ayurvedice psiho-emoționale, care te vor ajuta să te înțelegi mult mai bine la acest nivel și să atingi o stare de echilibru.
Ca să recapitulăm:
3 septembrie – 29 octombrie în fiecare luni de la 18:30 la Intensa Training & Events pe strada București, nr. 74, Cluj-Napoca!
Prețul pentru întregul modul (9 ședințe) a câte 2 ore fiecare, care se poate achita astfel:
160 RON/lună (pachetul include suport de curs și posibilitatea de a recupera partea teoretică)
290 RON/modul (pachetul include suport de curs și posibilitatea de a recupera partea teoretică)
Cum te înscrii?
Intră pe și completează formularul.
Abia așteptăm să te cunoaștem și să împărtășim cu tine învățăturile noastre!
Până ne vedem, nu uita să îți umpli inima cu iubire și să o oferi necondiționat celor din jurul tău,
Julia Kolozsvari