La modul esenţial, se poate spune că Alchimia, ca ştiinţă universală ocultă a transformării evolutive, este o veritabilă sinteză a tuturor căilor spirituale autentice, întrucât ea se regăseşte într-o formă sau alta şi sub un nume sau altul în aproape orice context iniţiatic.
Se spune adesea că obiectul Alchimiei este transformarea metalelor în aur. Trebuie să avem însă în vedere că limbajul alchimic este prin excelenţă un limbaj simbolic, aceasta făcând ca înţelegerea justă a textelor alchimice să implice o abordare multidimensională a sensurilor lor, abordare ce depinde desigur în mod direct de nivelul de conştiinţă şi de evoluţie lăuntrică al cititorului.
Spre exemplu, pentru Alchimia aşa-zis „interioară” (acea formă a Alchimiei al cărei „obiect” este chiar fiinţa şi conştiinţa alchimistului), „aurul” simbolizează cunoaşterea supremă sau conştiinţa divină a fiinţei umane, care trebuie „extrasă” din stările inferioare în care se află (sau altfel spus, cu care ea se identifică) în mod obişnuit. Aceste condiţii existenţiale inferioare, impure şi mărginite, constituie în Alchimia interioară „metalele inferioare”, ele fiind echivalate şi cu diferitele grade de „impuritate” ale „aurului”, ce trebuie să fie rând pe rând eliminate (prin procedee alchimice speciale) pentru ca astfel conştiinţa alchimistului să ascensioneze (şi totodată să se identifice) gradat cu natura ei divină, absolută şi supremă („aurul”).
Această lucrare urmăreşte să prezinte cititorilor români câteva dintre textele fundamentale ale Alchimiei occidentale. Pentru fiecare tratat, ne-am limitat să oferim doar o scurtă prezentare introductivă, în special din punct de vedere istoric şi ştiinţific, pentru a evidenţia astfel suficient de multe aspecte care să demonstreze fără putinţă de tăgadă că rezultatele obţinute de unii Mari Adepţi pe această Cale Regală care este Alchimia sunt strict autentice şi au fost confirmate din surse de o probitate incontestabilă.
Autori: Nicolae Catrina & Octavian Cret
Nr. Pagini: 498
Format: A5 (14.8 x 21cm)
ISBN general: 978-606-92374-2-7
ISBN vol I: 978-606-92374-3-4
Pret: 65 lei